Solutionarea amiabilă a proceselor de dare în plată

Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite a urmarit să echilibreze situația consumatorilor care au fost afectați de existența dezechilibrului contractual, de creșterea gradului de îndatorare, de creșterea fulminantă a cursului de schimb al monedei în care a fost acordat creditul etc. Tocmai acesta … Continuă să citești Solutionarea amiabilă a proceselor de dare în plată

Darea în plată

Am primit numeroase întrebări în legătură cu darea în plată. Având în vedere faptul că în acest moment darea în plată este un subiect fierbinte, mi se pare utilă o analiză a Legii nr. 77/2016, adică sediul materiei. Cei care au plătit ratele la bancă vor să știe dacă lor le este aplicabilă această lege. … Continuă să citești Darea în plată