În unele situații concrete, unul dintre părinți, fără a constitui un pericol pentru minor, nu își poate exercita atribuțiile părintești sau refuză să o facă, iar prin conduita sa, interesul superior al copilului este afectat. Spre exemplificare redăm câteva ipoteze: minorul nu poate să își viziteze rudele din altă țară, minorul nu poate pleca într-o excursie în străinătate cu colegii, nu poate participa la un concurs care se desfășoară în străinătate etc.
La nivel teoretic, dispoziția legală incidentă art. 36 alin. (3) și (4) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, dispune ca în cazul în care părinții exercită autoritatea părintească comună dar aceștia nu locuiesc împreună, deciziile majore privitoare la copil referitoare la felul învățăturii, reședința, intervențiile chirurgicale etc. să fie luate împreună, iar în situația în care, din orice motiv un părinte nu își exprimă voința într-un sens sau altul, acestea se iau de către părintele cu care minorul locuiește, cu excepția cazului în care acest lucru contravine interesului superior al copilului.
Cu toate acestea, există anumite situații în care legea specială dispune în mod imperativ existența acordului expres al ambilor părinți, cum ar fi eliberarea pașaportului minorului precum și posibilitatea de a călători în străinătate.
Curtea de la Bruxelles a reținut faptul că: ”exercițiul exclusiv al autorității părintești nu este un sistem câștigător, ci este constatarea unui eșec. Este un sistem care poate să prezinte, pe termen lung, efecte perverse, deloc neglijabile datorită dinamicii pe care o generează, deoarece părintele exclus de la exercițiul autorității părintești poate să se simtă descalificat pe nedrept, întrucât el poate fi perceput ca fiind devalorizat de către copil.”
Argumentul expus este unul extrem de logic, mai ales pentru modul în care un copil percepe lumea din jurul său. Cât timp copilul primește informția că doar unul dintre părinți va lua deciziile în ceea ce îl privește, îl va considera pe celălalt părinte mai puțin pregătit, mai puțin potrivit, poate chiar mai puțin important pentru nevoile sale sau pentru viața sa și se poate să pună mai puțin preț pe sfaturile sale și chiar să îi acorde mai puțin credit.
Tocmai de aceea, admiterea autorității părintești exclusive se realizează de către instanță după o atentă analiză a situației de fapt, după o cântărire echilibrată a ceea ce este în interesul copilului.
Atitudinea pasivă, dezinteresată a unui părinte poate constitui motiv pentru exercitarea exclusivă a autorității părintești, însă ea trebuie interpretată și analizată într-un context specific pentru ca rezultatul să fie în sensul stabilirii acesteia.
|
Părţi
|
Şedinţe
|
http://portal.just.ro/212/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=21200000000430075&id_inst=212
Copyright: avocat Petre Adina
Disclaimer: Acest articol nu reprezintă consultanță juridică, situațiile individuale ar trebui discutate direct cu profesionistul. Pentru consultanță juridică în legătură cu informațiile furnizate, vă rugăm să contactați autorul la telefon 0775 227 204.