În cazul soților care nu au optat, încă de la începutul căsătoriei sau pe parcursul ei, pentru regimul separației de bunuri, se aplică regimul legal al comunității de bunuri. Dacă s-a optat pentru regimul separației de bunuri, atunci bunurile pe care le dobândește fiecare pe timpul mariajului rămân ale fiecăruia, celălalt neavând pretenții la ele. Din rațiuni practice este evident că regimul separației de bunuri e o variantă preferabilă.
Dacă soții nu au optat pentru regimul separației de bunuri, oricare dintre ei poate opta pentru partajul bunurilor comune, preferabil după definitivarea acțiunii de divorț, moment care are și semnificația încetării regimului comunității de bunuri.
Potrivit art. 356 din noul Cod civil, ”Dacă regimul comunității de bunuri încetează prin desfacerea căsătoriei, foștii soți rămân coproprietari în devălmășie asupra bunurilor comune până la stabilirea cotei-părți ce revine fiecăruia”.
Ceea ce înseamnă faptul că, regimul comunității de bunuri încetează atunci când soții divorțează. De la momentul când divorțul este definitiv, soții rămân coproprietari (devălmași) asupra bunurilor lor comune, putând să facă oricând partajul acestor bunuri.
Partajul judiciar este imprescriptibil, adică acțiunea de partaj poate fi promovată de oricare dintre coproprietari, nu are importanță de cât timp durează coproprietatea, cât timp au fost soții căsătoriți sau de cât timp au divorțat.
Potrivit Codului civil:
- bunurile dobândite în timpul regimului comunității legale de oricare dintre soți sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune în devălmășie ale soților; aici sunt cuprinse și veniturile din muncă obținute de soți (salarii, pensii etc.);
- bunuri proprii ale fiecărui soț sunt bunurile dobândite înainte de încheierea căsătoriei, bunurile dobândite prin moștenire, donație (cu excepția cazului în care dispunătorul a prevăzut, în mod expres, că ele vor fi comune), bunurile de uz personal, bunurile destinate exercitării profesiei unuia dintre soți, dacă nu sunt elemente ale unui fond de comerț care face parte din comunitatea de bunuri, indemnizația de asigurare și despăgubirile primite de oricare dintre soți.
Partajul judiciar este facultativ, adică nimeni nu poate fi obligat să solicite partajul
Creditorii unuia dintre soți, pot cere să se facă partajul bunurilor comune ale soților, dar numai în măsura necesară acoperirii datoriei pe care o urmărește. Aceasta este o excepție de la caracterul facultativ al partajului, cu puternice implicații practice.
Subliniem faptul că partaj se poate face și dacă soții nu ajung la divorț, deci, în timpul căsătoriei potrivit art. 358 Cod civil „În timpul regimului comunității, bunurile comune pot fi împărțite, în tot sau în parte, prin act încheiat în formă autentică notarială, în caz de bună învoială, ori pe cale judecătorească, în caz de neînțelegere”.
Tipuri de partaj
- Partaj convențional sau prin bună învoială (poate viza doar anumite bunuri comune, se realizează prin bună învoială) – se realizează la notar
- Partaj judiciar – se realizează în caz de neînțelegere în fața instanței de judecată.
În cazul partajului convențional este vorba despre o procedura mult mai rapidă și mai puțin costisitoare. Cerința esențială este de a exista acordul părților, ceea ce înseamnă că foștii soți pot să convină să împartă bunurile și altfel decât 50-50, unul luând un imobil în întregime, altul o sultă în schimb.
În cazul partajului judiciar este vorba despre imposibilitatea părților de a se înțelege asupra împărțirii bunurilor.
Potrivit OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cererile în materia partajului se taxează astfel:
- stabilirea bunurilor supuse împărțelii – 3% din valoarea acestora;
- stabilirea calității de coproprietar și stabilirea cotei-părți ce se cuvine fiecărui coproprietar – 50 lei pentru fiecare coproprietar;
- creanțe pe care coproprietarii le au unii față de alții, născute din starea de proprietate comună – 3% din valoarea creanțelor a căror recunoaștere se solicită;
- cererea de partaj propriu-zis, indiferent de modalitatea de realizare a acestuia – 3% din valoarea masei partajabile.
- dacă cererile în materia partajului judiciar se realizează în cadrul aceleiași acțiuni, atunci acestea se taxează cu o taxă de 5% din valoarea masei partajabile.
Instanța va dispune ca împărțeala să se efectueze în natură, ca regulă. ”La formarea și atribuirea loturilor, instanța va ține seama, după caz, și de acordul părților, mărimea cotei-părți ce se cuvine fiecăreia din masa bunurilor de împărțit, natura bunurilor, domiciliul și ocupația părților, faptul că unii dintre coproprietari, înainte de a se cere împărțeala, au făcut construcții sau îmbunătățiri cu acordul celorlalți coproprietari sau altele asemenea”.
Ceea ce nu se poate partaja în natură, se va atribui unuia și celălalt va primi în schimb o sultă. Bunul cu pricina va putea fi chiar vândut la licitație și suma va fi împărțită între foștii soți. Contribuția la dobândirea bunurilor se poate realiza prin orice mijloc de probă pe care părțile îl au la dispoziție.
Hotarârea pronunțată pentru partajul judiciar pe cale principală poate fi atacată cu apel.
Hotărârea de partaj are efect executoriu, care se menține cât durează termenul de prescripție al executării.
Copyright: avocat Petre Adina
Disclaimer: Acest articol nu reprezintă consultanță juridică, situațiile individuale ar trebui discutate direct cu profesionistul. Pentru consultanță juridică în legătură cu informațiile furnizate, vă rugăm să contactați autorul la telefon 0775 227 204.