In doctrina se face distincția între culpa comisiva: manifestata în cadrul unei acțiuni inadecvate prin imprudenta, nepricepere sau stângăcie, culpa omisiva manifestata în cadrul unei inacțiuni prin neexecutarea unei acțiuni necesare, culpa “in eligendo” constând în alegerea greșita a unor proceduri medicale ori în delegarea unei persoane necompetente si culpa “in vigilando” constând în nesolicitarea unui ajutor, prin neinformare etc.
Este foarte important a se face distincția între fapta comisa prin eroare si fapta comisa din greșeala.
Eroarea este determinata de situații ca evoluția complicata a unei boli ori simptomatologia atipica, situații în care orice medic ar fi procedat în aceeași maniera.
Greșeala presupune nerespectarea unor norme de comportament profesional pe care un medic cu aceeași capacitate profesionala, în aceleași condiții, le-ar fi respectat.
Spre deosebire de greșeala, eroarea apare în ciuda bunei-credințe si a conștiinciozității medicului.
În sarcina medicului chirurg (de stomatologie) există o obligație de precizie a gestului medical. Exactitatea gestului chirurgical constituie o obligație de securitate, care deși nu garantează obținerea vindecării impune medicului sarcina de a nu crea un prejudiciu prin afectarea organelor sau a țesuturilor care nu ar trebui în mod normal să fie atinse.
Spre exemplu:
Intr-o cauza concreta, unde, medicul sotomatolog era acuzat de malpraxis, instanta a dispuns efectuarea unui raportul de expertiză din care rezultă că „alegerea implanturilor exclusiv în baza unei ortopantograme și a examenului clinic, în condițiile actuale ale posibilităților de diagnostic imagistic în sfera buco-maxilo-facială poate fi considerată temerar-hazardată” (f. 298). Pentru alegerea corespunzătoare a implanturilor (atât în ceea ce privește dimensiunea acestora dar și pozițiile de inserare a acestora), ortopantograma trebuia completată cu alte investigații imagistice, fie statice (tomografie computerizată-investigație paraclinică accesibilă, ce permite efectuarea unor măsurători mai exacte ale dimensiunilor elementelor anatomice, ale densității osului, etc), fie dinamice (kinesiografie, electromiografie).
Pe baza acestei probe, instanta a retinut că, pârâtul, în calitate de medic dentist, nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. În primul rând, în vederea alegerii și poziționării implanturilor, pârâtul avea posibilitatea și putea să efectueze alte investigații imagistice, care i-ar fi permis inserarea și stabilirea unor dimensiuni a implanturilor corespunzătoare trăsăturilor anatomice ale reclamantei. Ulterior, simptomatologia afirmată de reclamantă ar fi trebuit să constituie un argument temeinic de reconsiderare a corectitudinii, a succesului tratamentului proprotetic-implantologic efectuat (raport de expertiză, f. 298) și de aplicare a unui tratament corespunzător, eficient.
Atunci când medicul nu oferă îngrijiri atente și competente, se impune angajarea răspunderii acestuia pentru prejudiciile cauzate. A răspunde atunci când greșește este consecința libertății actului medical.
In cazul raportului juridic medical, regula este ca medicul se obliga fata de pacient la o obligatie de mijloace, care presupune acordarea serviciilor medicale cu atentia si prudenta conferite de pregatirea sa profesionala si de nivelul obiectiv al cunostintelor in domeniu.
In ceea ce priveste speta de fata (in cazul unui medic stomatolog) Tribunalul a apreciat că este vorba de o obligatie de rezultat, realizarea unor implanturi dentare, in lipsa atingerii rezultatului promis fiind angajata raspunderea civila.
Fapta ilicita s-a concretizat in alegerea incorecta a implanturilor din pozitiile 36 si 37, inserarea incorecta a acestora si neluarea unei masuri medicale eficiente pentru ameliorarea starii pacientei. Tribunalul a constatat că situatia premisei de la care s-a pornit a fost defectuoasa, aspectele rezumate de medicul legist vizand calitatea actului medical, astfel incat era firesc ca intreaga interventie sa aiba rezultat negativ.
Fata de acestea, au fost acordate despagubiri morale, fiind retinut faptul ca, deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.
Toate aceste criterii se subordonează conotației aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daunele morale.
Copyright: avocat Petre Adina
Disclaimer: Acest articol nu reprezintă consultanță juridică, situațiile individuale ar trebui discutate direct cu profesionistul. Pentru consultanță juridică în legătură cu informațiile furnizate, vă rugăm să contactați autorul la telefon 0775 227 204.