A construi fara autorizatie de construire pare sa fi devenit o regula periculoasa in ultima perioada de timp. Tocmai de aceea, aparitia OUG nr. 100/2016 prin care erau inasprite sanctiunile si majorat cuantumul amenzilor dispuse de catre ISC, eliminata avizarea tacita si introducerea unui vot motivat pentru adoptarea unor documentatii de amenajarea teritoriului si de urbanism din partea consilierilor locali, a fost salutara.
Lipsa interesului pentru a aduce ordine in acest domeniu al constructiilor si de a reduce coruptia existenta a facut insa ca viata acestui act normativ sa fie extrem de scurta.
In data de 4 aprilie 2017, Camera Deputatilor, for decizional pentru OUG nr. 100/2016, a adoptat o Lege de respingere, care urmeaza sa fie trimisa spre promulgare de catre Presedintele tarii si publicata in Monitorul Oficial.
Ce modificari au fost aduse prin OUG nr. 100/2016, votate de Camera Deputatilor sa dispara?
Obligativitatea impusa inspectorilor ISC de a opri lucrarile de constructie a unei cladiri sau altui tip de constructie daca lucrarile incalca legislatia in domeniul constructiilor, nu sunt respectate normele privind asigurarea calitatii in constructii, se construieste in lipsa unui proiect tehnic sau se construieste in baza unei autorizatii emise nelegal.
Legislatia anterioara reglementa facultatea iar nu obligatia de oprire a lucrarilor care nu indeplinesc conditiile legale de catre inspectorii ISC, ajungandu-se practic la o ineficacitate, la o sterilitate a controlulului de legalitate prin promovarea actiunilor in justitie de catre prefect.
Votul motivat
Daca OUG nr. 100/2016 prevedea „Consilierii judeţeni sau locali vor depune la preşedintele de şedinţă motivaţia în scris pentru votul exprimat prin care aprobă/resping documentaţiile de amenajare a teritoriului sau de urbanism, care se va anexa la procesul- verbal al şedinţei”, urmeaza ca alesii locali sa nu motiveze votul atunci cand aproba/resping o documentatie de urbanism (PUZ/PUD).
Declaratie pe proprie raspundere pentru evitarea conflictului de interese
Membrii comisiei tehnice de amenajare a teritoriului si urbanism trebuie sa semneze o declaratie pe propria raspundere prin care se obliga ca, pe perioada exercitarii mandatului, sa nu incheie sau sa nu execute contracte de achizitii publice cu autoritatea publica locala/judeteana din a carei comisie fac parte si sa se abtina de la vot in cazul documentatiilor supuse avizarii in cazul in care au participat la elaborarea lor;
Valabilitatea autorizatiei de construire in domeniul achizitiilor publice
In domeniul achizițiilor publice, perioada de valabilitate a autorizației de construire s-a stabilit la cel mult 24 de luni, iar nu de un an cum prevedea vechea legislatie.
Certificatul de urbanism nu va mai putea fi obtinut in format electronic.
OUG nr. 100/2016 prevedea ca autoritatile publice sa creeze infrastructura care sa permita depunerea in format digital a documentatiilor si emiterea / eliberarea de acte utilizandu-se semnatura electronic
Stabilirea de noi contraventii la Legea nr. 350/2001
initierea sau aprobarea documentatiilor de urbanism care au ca scop intrarea in legalitate a unor constructii nelegal construite (lipsite de autorizatie de constructie sau care nu respecta prevederile autorizatiei);
avizarea/aprobarea unor documentatii de urbanism incomplete;
semnarea unor documentatii care contin date eronate;
aprobarea unui plan urbanistic de detaliu care deroga de la documentatia de urbanism aprobata;
modificarea documentatiilor de către autoritati fara a mai relua procedurile de avizare/aprobare;
nerespectarea prevederilor privind informarea si consultarea populatiei.
Cresterea cuantumului amenzilor
Amenzile au fost majorate, fiind stabilite de la suma de 10000 lei pana la suma de 50000 lei.
Altfel spus, urmeaza ca dupa publicarea in Monitorul Oficial a legii de respingere, pentru construirea fara autorizatie sa se revina la plafonul minim de 1000 lei!
Caz concrect, cand pentru o constructie inalta de peste 6 m, realizata fara autorizatie de construire, Primarul Tuzla (in urma a numeroase sesizari, inclusiv plangeri penale) a dispus amendarea cu 1000 de lei si “a dat in instanta pentru demolare”.
http://www.replicaonline.ro/o-familie-din-tuzla-sfideaza-legea-pune-in-pericol-vietile-vecinilor-302975/
Amendarea institutiilor care nu emit avizele in termenele legale
Pentru a elimina avizarea tacita s-a prevazut posibilitatea amendarii celor care in mod nejustificat intarzie investitiile prin lipsa avizelor.
Altfel spus, de ce sa fie bine cand inainte era … „mai bine”?
Lucururile au un anumit mod de rezolvare care nu trebuie tulburat, schimbat, deranjat. Cu cat sunt mai putine parghii de a actiona, cu cat sunt mai multe „interpretari” posibile ale legii, mai putine sanctiuni, si cu atat este „mai bine”.
Implicatiile sunt mult mai mari decat o amenda de 1000 de lei, fiind vorba inclusiv de urbanismul derogatoriu, de urbanismul facut pe parcela, fara limitarea pe care o prevedea Ordonanta de urgenta de realizare a planurilor urbanistice zonale pentru terenuri de peste 5.000 mp, care sa contina cel putin 3 drumuri publice.
Pentru cei nelamuriti, imaginea are legatura directa cu PUZ-urile, cu primarii, consilierii locali si toti cei care se bucura de „domnia legii … vechi”.
Copyright: avocat Petre Adina
Disclaimer: Acest articol nu reprezintă consultanță juridică, situațiile individuale ar trebui discutate direct cu profesionistul. Pentru consultanță juridică în legătură cu informațiile furnizate, vă rugăm să contactați autorul la telefon 0775 227 204.